IPOTEZĂ cumplită: virusul devine mai agresiv pe măsură ce trece de la om la altul. Ce spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase de la Iași

IPOTEZĂ cumplită: virusul devine mai agresiv pe măsură ce trece de la om la altul. Ce spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase de la Iași
Coronavirus | Un reflux al pandemiei, mai grav decât primul val
Publicat: 27/03/2020, 16:34

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a declarat, vineri, presei, că s-a schimbat profilul pacienţilor infectaţi cu coronavirus şi că peste 50% dintre persoanele infectate cu coronavirus şi internate în unitatea sanitară au vârsta de până la 50 de ani. 

„Cred eu că profilul pacientului s-a schimbat într-o oarecare măsură. Dacă în primele două săptămâni am avut pacienţi cu forme uşoare sau medii, în prezent am constatat că apar disfuncţii respiratorii. Din fericire, nu la mulţi sunt forme grave, dar sunt tot mai mulţi indiferent de vârstă. Sunt două ipoteze: fie un agent infecţios trecând de la individ la individ îşi modifică patogenia, adică capacitatea de a agresa organismul, şi sperăm că nu devine mai agresiv. Pe de altă parte, ar putea fi vorba strict de terenul pacientului, adică despre comorbidităţi, despre vârstă. Acestea sunt concluzii la care vom putea răspunde abia după două trei săptămâni”, a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Potrivit acesteia, sunt mulţi tineri infectaţi cu coronavirus, dar doi dintre ei au forme grave. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi că susţine că sunt ocupate aproape jumătate din cele 210 locuri de cazare ale unităţii medicale.

„La Boli Infecţioase la Iaşi mai avem locuri libere pentru a primi pacienţi. Din fericire mai avem 100 de locuri. La maxim se lucrează compartimentul de Terapie Intensivă, unde nu mai sunt locuri. Pacienţii gravi, infectaţi (cu coronavirus – n.r.), vor merge conform protocolului către Spitalul de Neurochirurgie. Acolo sunt 16 paturi destinate acestor pacienţi”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ, citată de Agerpres..

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi a declarat că până acum au fost internate persoane de pe tot teritoriul Moldovei care au fost confirmate ca fiind infectate cu coronavirus, cel mai tânăr pacient fiind un copil în vârstă de un an şi jumătate care a fost adus din Bacău.

„La un moment dat nu vom putea absorbi ca şi spital regional toţi pacienţii din cele şase judeţe de pe teritoriul Moldovei. Evident din judeţul Suceava sunt foarte mulţi. Avem din judeţul Neamţ, judeţul Bacău şi judeţul Iaşi, dar mai puţini. Am atras atenţia că exact în pasul următor de care am discutat, secţiile de boli infecţioase din spitalele judeţene sau spitalele judeţene sau direcţiile de sănătate publică să managerieze acest aspect fiecare în judeţul lui”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ.

Ea a adăugat că speră ca testele pentru depistarea coronavirusului să fie suficiente pentru câteva zile.

„În momentul de faţă mai avem teste. Sperăm să ne ajungă pe acest week-end. Comanda de 2.000 de teste încă nu a venit. Furnizorul a promis că va avea aceste teste la începutul săptămânii viitoare. În momentul de faţă avem materiale de protecţie, biroul de achiziţii mereu se ocupă pentru a ţine punţi de legătură cu firmele care au astfel de echipamente de protecţie pentru că nu găsim în toate momentele în acelaşi loc. Problema distribuitorului de materiale de protecţie este reală, este logică până la urmă, pentru că de aceste materiale de protecţie are nevoie o lume întreagă şi atunci este de înţeles. Dorim să ne protejăm cadrele cât mai mult posibil. Vom vedea în ce măsură reuşim”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Noua metodă de fraudă prin telefon. Deținătorii de carduri bancare, vizați
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×